Când prins a fost de omul din stirpea lui Antreu
Pe-o plajă dogorită, el, zeul neștiut,
În leu și în panteră-n dragon s-a prefăcut,
În arbore, în apă. Căci apa e Proteu.

Și nor ce-și schimbă forma, superbă încântare
A ceasului de roșu și mândru asfințit,
Maelstromul ce-n vârtejuri glaciale s-a ivit
Și lacrima amintirii – vai! – nefolositoare.

Cei vechi în ea văzut-au un prim impuls secret
Al țărnei ce nutrește, al focului ceresc,
Al zeilor ce zorii și-apusul stăpânesc.
(Chiar Seneca ne-a spus-o și Tales din Milet.)

Sunt marea și ghețarul expresii anaforice,
Când navele-s sfărmate de țărm ori înghițite
În larg, iar timpul una-i, când viața-i pe sfârșite,
Dintr-ale apei multe formule metaforice.

Un labirint sub vântul cel rece-ai ridicat,
Fără ferești și ziduri, cu cenușii cărări;
Pe Ulise așteptatul l-ai dus în depărtări,
De moarte și de soarta haină l-ai scăpat.

Ca lama nemiloasă de iatagan lucești,
Ca visul, lighioane spăimoase găzduiești.
Sub felurite chipuri încerci a te-arăta.
Nil, Eufrat și Gange se cheamă fuga ta.

(Se spune că e sfântă a Gangelui oglindă,
Dar în adâncuri apa necontenit se schimbă,
Planeta e poroasă, și e adevărat
Că orice om o dată în Gange s-a scăldat.)

De Quincey, în tumultul de vise, a zărit
Cum se pavează oceanul cu oameni și cu nații.
Ai domolit avântul atâtor generații
Și-n ceas de taină trupul lui Hrist l-ai curățit.

Te rog fierbinte, apă, neliniștea mi-o curmă
Și, pentru-aceste vorbe pe care le șoptesc,
De Borges aminte-ți, ți-e prieten, nu greșesc,
Și împlinește-i ruga, în clipa de pe urmă.



traducere - Andrei Ionescu