Nu vreau să mai întâmpin nimic,
Nu mai cinstesc,
Nu mai sărbătoresc,
Nu aniversez, cei zece ani de la, cei doisprezece
de la, cei
Doi și jumătate de la cei douăzeci...
Nu mă mai mobilizează cele nouă și jumătate,
opt, șapte luni
Până la...
Nu vibrez la magistrale
De când mă trezesc dimineața și până seara tărziu
(Căci am într-adevăr cu totul alte griji
și probleme)
Nu înfierez
Nu aplaud, nu scandez (uitați-vă la buzele
mele lipite)
Nu mă iau la întrecere.
Mă lasă rece graficul recoltelor bogate
De la “Însămânțările sunt în toi”, până
La “Mai sunt două zile până la încheierea
secerișului”
Și până la “Totul pentru export”.
Nu mă îmbăiez zilnic în spiritul sarcinilor
subliniate
Nu mă angajez ferm,
Știu ce înseamnă actuala etapă și fără să mi
se urle
În ureche,
Știu încotro ne îndreptăm cu pași repezi,
Îmi dau seama unde am ajuns,
Cunosc bine sacrificiile,
Un singur gând, un singur țel, o singură voință
Mi se pare prea puțin pentru o singură viață!
Sunt hăt departe de deplina satisfacție, profunda
recunoștință...
Cunosc grija permanentă și tocmai asta mă
îngrijorează profund...
Nu acționez neabătut...
Intuiesc bine că vreți să mergeți și mai departe,
Nu contați pe mine!
Nu mi-am propus ca obiectiv strategic
Edificarea. Nu contați pe mine!

Þelurile sunt prea mărețe,
Eu sunt mic, uitat, nebăgat în seamă,
Ce însemn eu pentru voi?
Eu nu sunt decât poporul român –
Nu contați pe mine!