De-a dreptul pe pământul gol – o fâșie pârjolită acoperită de moloz și buruieni – se înălța cu mare iuțeală un cartier de barăci înjghebate în pripă. Înainte de incendiu locul fusese un vechi târgușor liniștit de prăvălii, cu ierburi de leac și labirint de străduțe. Din înfățișarea de odinioară nu mai păstra însă nici cea mai mică urmă. Așezarea pe cale de-a se naște sub cerul de început de iarnă nordică - șir apăsător de zile – era un oraș misterios, dar lipsit de orice personalitate, nici vechi, nici nou. Lipsă de cârciumi și baruri nu ducea, dimpotrivă. De parcă ar fi fost o înțelegere la mijloc, multe purtau nume de constelații – Orion, Fecioara, Indianul, Păunul, Girafa, Leul, Lebăda, Cameleonul. Toate se închideau devreme, la șapte seara. La semnalul sonor al valurilor din Marea Japoniei, aflată la trei mile distanță, dispăreau și luminile constelațiilor strâmtorate ale orașului. Mai apoi, cele adevărate, de noiembrie, se iveau de-a latul cerului nocturn, înseninat brusc, iar sentimentul de străvezie și pură dezolare cobora și se depunea, încet-încet, învăluind întregul oraș. Firește că noaptea, numai noaptea, acest orășel nordic de barăci avea un aer misterios, cum nici o altă așezare japoneză n-a avut vreodată.