Io, Barbarul
am năvălit la porțile orașului
în crucea nopții
am căzut în genunchi jegos și tumefiat
dinspre vânturile fierbinți ale Asiei
de unde-am căzut pradă sorții

Mie, Barbarului
stând în genunchi mi-a spus Bilitis
venită la porțile cetății
să-mi înduplece setea de sânge
și dorința de-a-mi răzbuna soții:

Vino, Barbarule și lasă
undele reci ale morții
te scaldă în ale Fluviului ape sacre
în a Deltei întreită lene
coboară pe Marea Cornișă
și-nfruptă-te din coapse fragede și macre
primește dragostea noastră alene
mângâie sâni și poartă-le grijă
sărută-i și soarbe din ei vlaga
de vestale viclene
gustă drob de miel cu mărar
plachie de crap
și scordolea de anghilă
stropite cu nectar
de lămâi verzi
și ienibahar
sub solară feștilă
pe terasă la Cafe al-Aktar
la masa încărcată cu vin de palmier
și smochine mai dulci
ca iubirile interzise
fumează tutun galben de Turchia
și cânepă de Iran
mărunțită pentru-ntunecate vise
învață ce e melancolia
pe coasta violetă din amurg
în aerul înmiresmat de gutui
și caiși în floare
te scaldă în smârcul afund al Deltei
în apele sacre
de unde-a dispărut pe veci
inutila vâltoare.

Din volumul GNOZE
Editura AXA – Botoșani, 2004