mergeam spre undeva
nu era foarte departe
nici uimit
nici foarte atent nu eram
poate doar la nevăzutul fâlfâit
din frunzișul înroșit a moarte

și cum singur mergeam
spre un loc de aproape
pe cărarea șerpuitoare
mărginită de mesteceni puieți
mă-ntrebam ca-ntr-o doară
cu suspectă candoare
dacă n-am greșit cărarea
din ce în ce mai atent
la fâlfâitul rotund de ereți

mergeam singur spre ceva
credeam că aproape
și abea așteptam să ajung
dar cărarea ocolea la nesfârșit
într-un urcuș ușor
printre fagi tineri
și răsturnate stânci
iar pasu-mi devenea mai lung
și mai precis
în ritmul respirației adânci

mergeam fără de nici o țintă
m-am dumirit târziu
dând ocol acelor creste fără de hotar
ca un erete
pe cărarea șerpuitoare de aer
și-am început să mă opresc
la fiece altar
de arbori
de rocă
de iarbă
și de apă-n repeziș
atent și uimit
la respirația munților de alabastru
frate cu ereții spintecând cerul
cu țipete și planări în frunziș
pelerin cu suflet
și virtute de sihastru

Din volumul GNOZE
Editura AXA – Botoșani, 2004