Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre stejari.
Oamenii vor fi spălați de noroi,
iar copiii de-acum, oameni mari.

Bătrânii vor spune, scurmând amintiri:
– Erau tineri și din răni sângerau.
Mâinile nevestelor subțiri
cu fâșii de cămăși îi legau.

Nimeni nu va plânge pe gropile noastre
cum nu plîngi iarba mieilor în lunci
sau infinitul zărilor albastre,
căci prea vom fi ai tuturor atunci.

Un moșneag își va rupe oftatul în piept:
– Au căzut lângă mine, aici!
Și trupul surpat va sta drept,
cu urme de lanțuri și bici.

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre izvoare
și oamenii, cu pumnii amândoi,
vor bea, din apa care-am fost, răcoare.