Dar mai poftiți de vizitați,
Luați aceste chei, bărbați...
Pe-un drum adânc, în munții mei:
Peșteri păzite de căței...
Iar sus, pe muntele înalt,
E-un mare cerb de diamant
Care, în timpul scurt ce-l doarme,
Își scutură încet din coarne
Și-n țară cade o răcoare
De rouă mult înfloritoare...

Într-o poiană cu o moară
Se-aude glasul de mioară...
Acolo... frați de frați se leagă
Într-o istorie întreagă
Pe care-o știu pe dinafară
Dând, la nevoie, sfară-n țară...
Luați aceste chei, bărbați...
Nedumeriți... când întrebați
De floarea soarelui – ce face,
Sub pălăria ei ce coace?

Vom trece Oltul pe un pod
Legat în papură cu nod
De însuși zeul Pann Anton
Ce cântă-n mine cu un ton
Mai iscusit, din an în an,
Lăsându-și chipul pe un ban
Depus în cărți cu-aurărie
Sub noi, adânc, la temelie...
Pe perne moi, într-o trăsură,
El avea chei de-argint, în gură,
Bătute-n clinchet de pahare,
Între pereți cu lămpioare
Sub care singur creștea harul
Când ningea iarna în paharul –
Cel așezat lângă fereastră –
Unde și luna – blânda noastră –
Avea o rădăcină-n glastră...

Luați în mâini – și cugetați –
Aceste chei – femei, bărbați...