Amurgul înflorește prin ramuri de măslin...
Fecioara Amarillis cu trupul ca zăpada,
Zărește de pe munte Corintul alb, Hellada
Ce-adoarme mângâiată de golful cristalin.

Și-a păstorit poporul de capre prin livada
Cosită, înflorită cu cimbru și pelin.
Acum când o așteaptă în vale iar ograda,
Își simte, fără vrere, de lacrimi ochiul plin.

Căci a băut, la șipot, din cofa ei aseară,
Din apa ne-ncepută sub cer de primăvară,
Theokritos, poetul, de cer îndrăgostit...

Pe buza lui suspină distih nemuritor,
În pieptul ei mai plînge nemângâiat un dor-
Și visul, de iubire rămâne despărțit.