Iubindu-te, trup lângâ trup, adesea m-am gândit
Să călătoresc fără bani spre un tron de noroi
Spre un maestru ce m-ar învăța negreșit
Să ocolesc durerea, ca să mă-ntorc apoi
La dragoste-n îmbrățișarea lacului și stâncii.

Pierdut în lanurile părului tău n-am pierdut
Nicodată cărarea cea adevărată;
Mut lângă corpul tău să mă supun n-am putut
Voinței ce mă-mpiedică să-ți promit vreodată
Sau să-ți jur, și adesea în timp ce dormeai
La frumusețea ta priveam cu groază.

Acum,
Știu de ce atâția s-au oprit și au plâns
Între iubiri abandonate și căutate mereu
Și întrebându-se dac-are rost călătoria-
Căci orizontul are linia dulce-a obrazului tău
Și cerul vântos i-o buclă-n părul tău lung și greu.