La capătul zilei urc într-ale ploii vitralii
newtoninele culori primordiale,
filtrate de trandafiri și de dalii
în risipite petale...
Apoi te chem. Prin aer cuvintele se-ating
de alte glasuri în eter țâșnite,
și sunetele scapără, se sting,
totuși îți bat în geamuri, amețite.
Ecou târziu al lunii e culoarea
și frunza-i un ecou al sevei duse,
călătorind în crengi, iar sărutarea
e un ecou al sângelui pe buze...
Trec păsări albe, ceru-ncercănând,
noaptea e albă ca zăpada filei,
și e firesc să fie astfel când
fiece clipă-i un ecou al zilei.
...O clipă-i între ziua ce-a trecut
și noaptea coborâtă-n jur, o clipă
în care de pe-acuma, nevăzut,
alt anotimp de flăcări se-nfiripă.
Rotunde, noaptea, ziua, prin timp se-ngemănară.
Sub clopotul luminii egale au premers,
și între amândouă sclipește clipa rară
ca numele-adoratei în miezul unui vers...
Bălcești, 21 septemvrie .61