agonia
russkaia

v3
 

Agonia.Net | Правила | Mission Контакт | Зарегистрируйся
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Тексты того же автора


Переводы этого текста
0

 Комментарии членов сайта


print e-mail
Просмотревшие: 7829 .



Levantul
стихотворения [ ]
fragmente

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
по [Mircea_Cãrtãrescu ]

2003-10-31  | [Этот текст следует читать на // Русском romana]    |  Submited by daria ilaria



din cântul al zecelea

[...]

Totul este scriitură,
Totul este doar holon,
Lumi turtite-ntrețesură
Ca să facă lumi balon.
În Geneză lumea crapă
Cu troznit de-Apocalips.
Lumi zidite-n lumi se-adapă
Din iluzie, eclips.


Doar poet ți poezie,
Conștiință și destin,
Existența o învie
Și-o fixează pe deplin.
Tragi realu-n nări , și vis
Tu expiri, altă natură.
Totul este manuscris.
Totul este scriitură.


Lumea-n infinite trepte
Se afundă-n sus și-n jos.
E compact în cer, perfect e
Ce-n prăpastie-i poros.
Mii de turnuri Babel șuie
Se-mpletesc în Babilon.
De coboară sau de suie,
Totul este doar holon.


Lumi create , lumi creează :
Scriitoru-i personaj
Ce la rându-i se-ntrupează
În prințese și în paji.
Pajii-apucă și ei pana,
Moaie-n dragoste și ură
Și pe fila lor, bălana,
Lumi turtite-ntrețesură.


Fantezia este zeul
Asimptotic ce-a gândit
Leul ce înghite leul
Ce pe leu l-a îngițit.
Ce vertij când mintea-ți cade
În al lumilor plonjon !
Foi în teanc sunt adunate
Ca să facă lumi balon.


Între lumi - doar intervale
Infinit de mari și mici,
Interstiții și canale
De cristal sau de chirpici.
Toate scârțâie, vibrează
Ca un toc sau ca o clapă
Când, ca oul ce-nviază,
Lumea în geneză crapă.


Cocârjat pe semne care
Stele sunt în altă lume,
Scriitorul ți se pare
Rege-n țările de spume.
Dar și el e o stafie
Doar de câlți și doar de rips,
Și-auti pana care-l scrie
Cu troznit de-Apocalips.


Sus, în vârful largei spire
Nu-i Vreunul ce s-a scris
Singur cu un scris subțire,
Contopind real și vis_
Sau o literă e doară
Infinita spiră, apă
D-unde seară după seară
Lumi zidite-n lumi se-adapă?


Și atunci nici fantezia
Nu mai este decât praf.
n-ai pricepe măreția
Scrisei, de ai fi seraf.
Hipertext și hiperlume
Ce nu-ncape-n minți de ghips,
EL doar s-a salvat din spume,
Din iluzie, eclips.


Din iluzie, eclips
Lumi zidite-n lumi se-adapă.
Cu troznit de-Apocalips
În Geneză lumea crapă.
Ca să facă lumi balon
Lumi turtite-ntrețesură.
Totul este doar holon,
Totul este scriitură.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Дом литературы poezii
poezii
poezii  Поиск  Agonia.Net  

Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Политика публикации и конфиденциальность

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!