Există umbre tot atît de albe și tot atît de complicate
precum lătratul suprarealist al Cîinelui andaluz.

Umbre ascultătoare care își urmează stăpînii fără să crîcnească
și umbre care merg singure înainte, pînă se rătăcesc.

Umbrele spectrale, terifiante, din filmele horror
umbra vampirului urcînd grăbită, însetată și aproape singură, treptele care duc spre dormitorul fostei iubite, pe care o găsește la locul ei:

- Iubito, am venit!
- Nu te așteptam.
- Și totuși am venit.
- E problema ta.
- Credeam că te vei speria.
- Te-ai înșelat.
- Nu mă recunoști?
- Nu. Ar trebui?
- Sînt fostul tău iubit.
- Din cîte știu, relația noastră s-a terminat de mult.
- S-a terminat pentru că am murit eu.
- Doar nu voiai să mor eu...
- Știu și eu...
- Stai puțin, ai spus că relația s-a terminat pentru că... Doar nu ești...
- Ba da, ba da! (Urmează un rîs îngrozitor care nu poate fi reprodus. Ea leșină. Își revine abia la sfîrșitul poemului.)

Umbrele de celuloid ale fantomelor-fotomodel pozînd pentru Playboy.
Umbrele Femeii fără umbră a lui Hoffmannstahl.

Umbre care îngheață atunci cînd este foarte frig
și umbre care se topesc și intră în pămînt.

Umbrele de nisip ale lui Borges, cu cuțite de gauchos la cingătoare
strălucitoare în bătaia lunii pline
umbrele lui Fritz Lang și-ale lui Dreyer
umbrele Păsărilor lui Hitchcock bîntuind retinele cinefile
umbra lui Mircea la Cozia
umbra întunecată, ascunsă după perdele, a vocilor ciumate
din parabola lui E.A. Poe
umbrele liliachii ale Contelui Dracula.

Și umbra mîinii tale alunecînd pe pieptul meu.

Umbre pure, nelegate de vreun corp anume
umbre însorite, umbre invizibile
umbre de împrumut
umbre pierdute la jocurile de noroc.

Umbre amabile și umbre insinuante
umbre îmbrăcate și umbre-nuduri
umbre din față și umbre din spate
umbre mai mari sau mai mici decît trupurile lui El Greco.

Umbra trupurilor electrificate ale lui Vayenas
umbra încărcată de cuvinte firești ale unui roman minunat
umbra unui pohem de Gellu Naum.


Umbrele umbrelor.

Și, mai ales, umbra mîinii tale alunecînd pe pieptul meu.

Umbra lui Peter Schlemihl care a înghețat în Rusia din cauza gerului

îngrozitor și nu s-a mai putut dezlipi de pămînt, și care, călcată de o tînără visătoare, s-a ales cu o fractură deschisă în formă de inimă de măgar, de a trebuit să fie reparată de un croitor priceput pe nume Apuleius. Aceluiași Peter Schlemihl, în timpul unei grele boli sufletești, i-au căzut unghiile, părul, iluziile și umbra.

Umbre puternice care se despart de trupuri
și își aleg propriul drum în viață
umbra sărutului a doi îndrăgostiți
umbra sîngelui pe zăpadă lăsat de Nena Daconte.

Și, iarăși, umbra mîinii tale alunecînd pe pieptul meu.