Scrisoare către Vaclav Havel, aruncată la coș

Havel, fii bun și retrage-te la mănăstire.
Nu mă pot obișnui cu ideea
că vulturul
e angajatul Salubrității.
Revoluțiile și-au mîncat copiii,
disidenții șomează,
protestatarii stau spășiți
la coada chitului McDonald’s,
numai tu, din catifeaua aceea istorică,
ți-ai tras cîteva costume pe cinste
pentru care te invidiez.
Te invidiez că la Praga
marijuana-i mai ieftină decît pîinea
și adolescenții pe poduri
ling timbrele impregnate cu krak.
Te invidiez că ești uns
din trei în trei zile
doctor honoris causa;
și maică-mea spera s-ajung
doctor în litere s-o vindec de plămîni
– n-am ajuns.
Te invidiez că ți-ai luat înapoi prăvăliile;
Ezra Pound visa și el o mică tutungerie
– n-a avut parte.
Cînd anafura mucegăiește
trebuie îngropată cît mai adînc
să n-o scurme șobolanii sau cîinii,
deși, la inflația asta de îngeri,
ce mai contează un șobolan cu aripi
sau un cîine în zbor?
Pe la noi însă e ceva în plus
care mă neliniștește.
Mașinile-s în continuare
de cinci ori mai grele decît ar fi normal
și-abia se duc pe ele însele.
Vacile mor de inaniție
la trei sute de metri de gară
unde grîul uitat pe-o linie moartă
scoate prin acoperișul vagoanelor
limba lui verde la călători.
Gîfîie și noua societate,
gîfîie cu spinarea îndoită sub nemuritorii funcționari.
Paznicii nu-s prea bine păziți
și fură în continuare de sting.
Săracului, norocos cum îl știm,
îi cade în continuare pîinea-n căcat,
i se scoală la liturghie, în timpul slujbei,
și are parte de pompieri pe casă
în noaptea nunții.
Ce să înțeleg cînd comuniștii
s-au pitulat în biserică
și-ntr-un acces de filantropie burgheză
sînt gata să mă angajeze
să le rescriu cît mai artistic
teoriile și legile Capitalului?
Ce să înțeleg cînd barbarii
nu mai pot ajunge la porțile Romei
din pricină că-s opriți la granița cehă?
Ce să înțeleg? Că îngeru-i mai citeț decît Marx?
Sigur că-mi vine să strig,
precum nebunul din Luvru:
“Dați-mi un cuțit să-mi tai șoriciul de Crăciun
din Bruegel cel Bătrîn, din Velasquez sau din Goya,
dați-mi pe mînă o țară
și veți bea în curînd ceaiul polițist
profețit de Mandelștam...”
O, cititor fățarnic, tu, semenul meu, frate,
nu te acri,
nu te acri,
nu te acri și fii atent cînd traversezi strada
să nu te calce mașina Salvării.