Cad si mor
frunzele de sicomor, –
cad si urlă
cărămizile din turlă,
clopote cu aripi
ding-dang, ding-dang
Eu mă rup de piele,
carne fără rang, –
nădusind cu sînge,
vouă vă vestesc:
nu mai am ce plînge
în sud-vest, –
cu putina viată
care mi s-a dat,
eu v-am trăit pe toti
lăsîndu-vă liberi
cu sfecla voastră argintie,
dragi de fitile arzînde,
căprioare blînde,
frunze fumegînde
sub soare, cu umbre,
umbre curgătoare,
fluvii spre mare,
cu pesti fiorosi,
cu demni chiparosi,
tu, ochi care se deschide si se închide,
voi, strălucinde stele si livide
Ah, ce risipă e trupul omului,
si ce tron ne este
pentru o foarte putină poveste,
pentru mai nimic!
Luati aminte!