I

La Paris, se vinde totul: virgine smintite și virgine cuminți, minciuni și adevăruri, lacrimi și surîsuri.
Nu puteți ignora că în acest tărîm al comerțului, frumusețea este un produs folosit în negoțul cel mai atroce. Se vînd și se cumpără ochii mari și gurile mici, iar nasul și bărbia sunt ajustate după mercurial prețurilor. Cutare gropiță sau cutare aluniță reprezintă o rentă fixă. Și cum există mereu falsuri, se pastișează cîteodată marfa bunului Dumnezeu și se vînd cu mult mai scump sprîncenele false, făcute cu capătul chibriturilor arse și părul fals înnădit de coc cu ace mari.
Toate acestea sunt legimite și firești. Suntem o națiune civilizată, și îmi permit să vă întreb la ce ar folosi civilizația dacă nu ne ar ajuta să înșelăm și să fim înșelați pentru a ne face viața mai respirabilă.
Dar trebuie să vă mărturisesc că am fost pe deplin uluit aflînd, ieri, că un industriaș, bătrînul Durandeau de care ați auzit ca și mine, a avut surprinzătoarea și ingenioasa idee de a face comerț cu sluțenia. Că frumusețea se vinde, asta o înțeleg; că se vinde și frumusețea contrafăcută e întrutotul firesc, e un semn al progresului. Declar însă, că Durandeau merită toate laudele Franței pentru punerea în circulație a aceastei resurse moarte care pînă azi se numea sluțenie. Să ne înțelegem, eu mă refer aici la sluțenia slută, la urîțenia nefățărită, leal vîndută drept sluțenie.
Cu siguranță, ați întîlnit, uneori, femei mergînd, cîte două laolaltă, pe trotoarele spațioase. Se deplasează agale, oprindu-se lîngă vitrinele buticurilor, cu rîsete înfundate, purtîndu-și rochiile într-o manieră suplă și seducătoare. Se țin de braț ca două prietene bune, cel mai adesea, tutuindu-se, sunt deopotrivă de elegant îmbrăcate și par să aibă aceiași vîrstă. Dar, de fiecare dată, una din ele este de o frumusețe fără strălucire; cu un chip care nu îndeamnă la nimic, după care nu te-ai întoarce pentru a o mai privi odată, dar, printr-o împrejurare, se întîmplă că o zărim și o scrutăm nu fără plăcere. Cealaltă este întotdeauna de o urîțenie atroce, de o urîțenie care supără, care încremenește privirea, care-i forțează pe trecători să facă comparații între ea și cea pe care o însoțeste.
Recunoașteți că v-ați lăsat prinsi în capcană și că, uneori, v-ați pus pe urmele celor două. Hidoasa, de una singură pe trotuar, v-ar fi înspăimîntat; femeia tînără, cu chipu-i mut, v-ar fi lăsat cu totul indiferent. Dar ele erau împreună, iar sluțenia uneia a întețit frumusețea celeilalte.
Ei bine! Vă spun la ureche că monstrul, femeia groaznic de urîtă, aparține Agenției Durandeau. Ea face parte din personalul Slutelor. Marele Durandeau a închiriat-o chipului oarecare pentru douăzeci de franci, plimbarea.

II

Iată povestea.
Durandeau este un industrias original și inventiv, mare milionar, care face astăzi din comerț, artă. Se văicărea de mulți ani văzînd că negoțul cu fete urîte nu aduce nicio lețcaie. Să speculeze prostituția, bișniță delicată, unui om cu scrupule de bogat ca Durandeau vă asigur că nu-i stă-n cap.
Într-o zi, fu lovit instantaneu de lumina de sus. Mintea-i zămisli cea mai modernă idee; deodată, așa cum pățesc marii inventatori. Se plimba cu pași lenți pe bulevard, cînd văzu pășind în fața lui două tinere, una frumoasă, cealaltă slută. Și iată că, privindu-le, înțelesese că sluta era un dichis cu care se gătea frumoasa. Așa cum se vînd și rubanurile, pudra de orez, cosițele false, e legitim și firesc, își spuse el, ca frumoasa să o cumpere pe urîtă asemeni unui ornament care i se potrivește.
Durandeau reveni la el pentru a reflecta în liniște. Operațiunea comercială la care medita cerea să fie condusă cu cea mai mare considerație. Nu dorea să se lanseze la întîmplare într-un proiect, sublim dacă reușea, ridicol dacă eșua. Își petrecu noaptea făcînd calcule, citind filosofii cei mai bine grăitori în materie de prostie bărbătească și vanitate femeiască. Ziua următoare, în zori, era hotărît: aritmetica îi dăduse dreptate, filosofii îi spuseră atîtea rele despre umanitate încît conta deja pe o clientelă numeroasă.

III

De aș avea ce trebuie, aș scrie aici epopeea creării Agenției Durandeau. Ar fi o epopee burlească și tristă, umplută cu lacrimi, cu grimase și hohote de rîs.
Durandeau avu mai mult de pătimit decît crezuse pentru a constitui o ofertă de mărfuri. Dorind să procedeze direct, se mulțumi, mai întîi, să lipească de-a lungul jgheaburilor, lîngă o bucată de zid, în locurile ferite, mici pătrățele de hîrtie pe care se găseau scrise de mînă aceste cuvinte: Se caută fete tinere urîte pentru a face o muncă ușoară.
Așteptă opt zile și nu se ivi nici măcar o fată urîtă. Veniră cinci sau sase drăguțe care cereau de lucru, plîngînd; erau pe pragul dintre sărăcie și viciu și se mai gîndeau încă să se salveze prin muncă. Durandeau se simți foarte încurcat; le spuse și le repetă că erau drăguțe și că nu-i erau de ajutor. Tinerele susțineau că erau slute, că doar din pricina galanteriei și răutății le numea frumoase. Putem crede că scumpele copile ne putînd vinde urîțenia pe care n-o aveau își vînd acum frumusețea avută.
Durandeau, în fața acestui rezultat, înțelesese că doar fetele frumoase au curajul să mărturisească o urîțenie închipuită. În ceea ce le privește pe cele urîte, niciodată n-au să vină ele însele să-și vădească mărimea gurii, ori micimea propriilor ochi. Afișați pe toate zidurile Parisului că acordați zece franci oricării pocitanii care ar veni, și vă asigur că nu vă veți sărăci deloc.
Durandeau se lepădă de anunțuri. Angajă vreo zece comisionari și îi lansă în oraș, în căutare de monștri. Fu o recrutare generală a sluțeniei din Paris. Comisionarii, oameni cu tact și gust, avură o trudă chinuitoare, procedară după caracter și poziție: brusc, atunci cînd subiectul avea o nevoie presantă de bani, ori mai pe ocolite, cînd aveau de-a face cu vreo fată care nu murea încă de foame. Fiți convinși că este greu unor oameni politicoși, să se ducă să spună unei femei: „Doamnă, sunteți urîtă; vă cumpăr urîțenia pentru atîta pe zi.”
Fuseră momente memorabile în această vînătoare după sărmanele fete care se lamentează în fața oglinzii. Uneori, comisionari se îndîrjeau văzînd cum trece pe stradă o femeie de o hîdoșenie ideală și țineau să i-o prezinte lui Durandeau, pentru a căpăta laudele șefului. Fură cîțiva care să recurgă la mijloace extreme.
În fiecare dimineață, Durandeau primea și inspecta marfa racolată în ajun. Instalat fastuos într-un fotoliu, în halat galben și în calotă de satin negru, dispunea trecerea în șir a noilor recrute, însoțită fiecare de comisionarul ei. Atunci, se lăsa pe spate, clipea, făcea mici schimonoseli de amator contrariat, ori mulțumit; priza tacticos și medita profund; apoi, pentru a vedea mai bine, cerea înturnarea mărfii, o cerceta pe toate fețele; uneori chiar se ridica, atingea părul, examina fața, așa cum croitorul încearcă stofa, ori, mai bine, ca un negustor care se asigură de calitatea lumînărilor sau a piperului. Cînd sluțenia era bine reliefată, cînd chipul era banal, îndobitocit, Durandeau își freca mîinile; îl felicita pe comisionar, și era gata să sărute pînă și monstrul. Dar se ferea de sluțeniile aparte; cînd ochii radiau, iar buzele aveau zîmbete nefirești, ridica din sprînceană și-și spunea încet că o asemenea urîtă dacă nu era făcută pentru dragoste, era, de cele mai multe ori, făcută pentru pasiune. Manifesta o oarecare răceală față de comisionar și îi spunea femei să mai treacă peste ani, cînd va fi bătrînă.
Nu-i atît de ușor pe cît ai crede să te pricepi la sluțenie, să alcătuiești o colecție de femei cu adevărat urîte, care să nu dăuneze fetelor frumoase. Durandeau dădu dovadă de geniu în alegerile la care se oprise; demonstră ce cunoaștere profundă avea în materie de inimă și pasiuni. Pentru el, principalul element era fizionomia, și nu reținea decît fețele imunde, cele care îngheață prin propria nulitate și prin fixitatea lor idioată.
Ziua în care agenția fu oficial deschisă, cînd fu în stare să ofere fetelor drăguțe, ca efect izbitor, urîte asortate după culoarea și felul lor de frumusețe, lansă următorul prospect:

IV

Paris, 1 mai 18...
AGENÞIA SLUTELOR
L. Durandeau
18, Strada M., la Paris
-
Birourile sunt deschise
de la 10 la 16

„Doamnă,

Am onoarea să vă aduc la cunoștință că tocmai am fondat o agenție dedicată împlinirii celor mai mari servicii întru menținerea frumuseții doamnelor. Sunt inventatorul unui articol de toaletă care trebuie să încununeze cu o nouă strălucire grațiile acordate de natură.
Pînă astăzi, înfrumusețările nu au putut fi disimulate. Dantelele și bijuteriile se văd, se știe chiar și de părul fals din coc, iar purpuriul buzelor, iar roșul moale al obrajilor e o abilă încondeială, tăinuind paloarea cărnii.
Mi-am propus să rezolv această problemă, imposibilă la prima vedere, de a găti doamnele, de a le acorda mai multă frumusețe, lăsîndu-i, în același timp, pe trecători fără secretul acestei noi grații. Fără să pui un singur ruban, fără să te atingi de chip, am vrut să împodobesc fetele drăguțe și să găsesc pentru ele un mijloc de a atrage privirile și pentru a nu face, astfel, eforturi inutile.
Sunt încredințat că mă pot lăuda cu rezolvarea deplină a acestei probleme propuse de mine.
Astăzi, orice doamnă, care ar dori să mă onoreze cu încrederea ei, va obține, la un preț convenabil, admirația mulțimii.
Articolul meu de toaletă este de o simplitate extremă și de o eficacitate sigură. Nu-mi trebuie decît să-l descriu, stimată doamnă, pentru ca să-i înțelegeți numaidecît mecanismul.
Nu ați văzut niciodată vreo cerșetoare lîngă o frumoasă doamnă în mătase și dantelă care îi făcea pomană din mîna-i înmănusată? Nu ați remarcat cum rochia ei albastră sau verde strălucea, cum se impunea asupra zdrențelor, cum toată această bogăție se exhiba și cîștiga în eleganță, în jurul acestei sărăcii cuprinzătoare?
Doamnă, am la dispoziție pentru fețele frumoase, cea mai bogată colecție de chipuri urîte pe care e cu putință să o vezi. Îmbrăcămintea găurită pune în valoare hainele noi, fețele mele slute pun în valoare fețele tinere și drăguțe.
Gata cu falsitatea dinților, cu falsitatea părului, cu falsitatea pieptului! Gata cu machiajul, cu îngrijirile costisitoare, cu cheltuielile enorme pentru dantele și pudre de orez! Nimic altceva în afara unei urîte pe care o iei la braț și pe care să o plimbi pe trotuar pentru a vă scoate în evidență frumusețea și pentru a vă face privite cu jind de domni!
Doamnă, doriți să mă onorați în calitate de clientă? Veți găsi la mine produsele cele mai urîte și cele mai variate! Veți putea alege să vă asortați frumusețea după felul de sluțenie care îi vine mai bine: îndrăznesc să afirm fără nicio vanitate că în magazinele mele se află cele mai mari hidoșenii din Paris.
Tarif: plimbarea, 5 franci ora, ziua întreagă, 50 de franci.
Stimată doamnă, fiți sigură de sentimentele mele cele mai distinse.

Durandeau”

„N. B. Agenția deține, de asemenea, mame și tați, unchi și mătuși. – Preț moderat.”

V

Succesul fu mare. Ziua următoare, agenția deja funcționa, biroul era burdușit de cliente care își alegeau urîtele, trăgîndu-le cu o veselie feroce. Nu vă puteți da seama ce voluptate este pentru o femeie drăguță să se sprijine de brațul uneia urîte. Frumusețea-i va crește și se va bucura de hidoșenia însoțitoarei. Durandeau e un mare filosof.
Totuși nu trebuie să credeți că organizarea serviciului fu facilă. Se iviră mii de opreliști neprevăzute. Fu greu să procuri personalul, dar și mai greu să satisfaci clientele.
Se prezenta cîte o doamnă și cerea o slută. Îi puneau înainte marfa și îi spuneau să aleagă, rezumîndu-se doar la cîteva sfaturi. Iat-o pe doamnă mergînd de la o slută la alta, disprețuitoare, considerîndu-le pe sărmanele fete ori prea, ori nu-ndeajuns de urîte, pretinzînd că niciuna dintre hidoșenii nu se asortează cu propria-i frumusețe. Comisionari degeaba încercară să-i arate nasul strîmb a uneia, enorma gură a celeilalte, ori fruntea îngustă și aerul tîmp a alteia; ajunseră la capătul oricărei elocvențe.
Alte dăți, doamna era ea însăși de o urîțenie înspăimîntătoare, iar Durandeau, dacă era prezent, avea un chef enorm să o achiziționeze pe oricît. Susținea că vine să-și sporească frumusețea; căuta o slută tînără și nu prea urîtă, ne avînd nevoie decît de un dichis minor. Comisionari deznădăjduiți o plasau înaintea unei mari oglinzi și-i perindau alături tot personalul. Căuta să îndoaie prețul urîțeniei și se retrăgea, indignată că i-au putut prezenta asemenea obiecte.
Puțin cîte puțin, clientela deveni fidelă, iar fiecare slută își creă propria clientelă. Durandeau putea privi în urmă satisfăcut pentru că pășise înainte în favoarea omenirii.
Nu știu cît de bine înțelegeți situația slutelor. Veselia o trăiește sub cerul liber, dar lacrimile le ascunde.
Sluta este urîtă, e sclavă, este nefericită pentru că este plătită să fie sclavă și pentru că este urîtă. De altfel, o duce bine, are bijuterii, rochii cu volane; ține de braț femeile faimoase, își duce traiul în trăsuri, mănîncă la cabaretierii cu renume, își petrece serile la teatru. Pe fetele frumoase le tutuiește, iar naivi cred că aparțin acestei lumi minunate, plină de plimbări și premiere.
În timpul zilei e fericirea întruchipată. Noaptea, urlă, plînge. Odată ieșită din costumația ce aparține agenției, rămîne singură în mansarda ei, în fața unei bucăți de oglindă care-i spune adevărul. Urîțenia-i e acolo, despuiată, și știe bine, sărmana fată, că nimeni nu o va iubi vreodată. Trăiește în lumea iubirilor, servește la zămislirea gingășiei, dar niciodată nu va cunoaște gustul sărutului.

VI

Nu mi-am propus pentru moment decît să relatez despre crearea agenției și să transmit numele Durandeau, posterității. Asemenea oameni își au propriul loc în istorie.
Poate într-o zi am să scriu Mărturisirile unei slute. Am făcut cunoștință cu una dintre aceste sărmane fete care m-a îndurerat, povestindu-mi încercările ei, de fiecare zi. Are drept cliente fete care sunt cunoscute în tot Parisul și care au dat dovadă de multă asprime în ceea ce o privește. Doamnelor, îndurare, nu smulgeți dantelele care vă gătesc, fiți blînde cu acele urîte fără de care nu ați fi deloc drăguțe.
Sluta mea este un suflet plin de pasiune care, bănuiesc, citește mult Walter Scott. Nu știu ceva mai trist ca un cocoșat îndrăgostit, ori o urîtă încercînd albastrul cerului. Nefericita îi iubea pe toți băieți a căror priviri erau atrase de chipu-i jalnic, determinîndu-i să se oprească asupra clientelor sale. Ea este aidoma unei capcane – amoroase - cu oglinzi pentru ciocîrlii care te ademenește sub plumbul vînătorului.
A trăit multe drame. O încercară numeroase gelozii contra acelor femei care o plăteau așa cum plătești o pomadă, ori o pereche de botine. Nu era decît un lucru închiriat cu ora, care se întîmpla să aibă o inimă și un suflet. Vă puteți închipui deznădejdile și amărăciunile sale în vreme ce surîdea, tutuind-o pe cea care îi răpea bucățica ei de dragoste? Se simțea zdrobită de acele fete frumoase care se complăceau în satisfacția meschină de a o trata ca o amică, în fața mulțimii, și ca slugă, în intimitate. Trăia această groaznică nefericire de a aparține acestor smintite care ar fi distrus-o din capriciu așa cum ai sparge porțelanul de pe etajeră.
Dar ce importă progresului, un suflet în suferință! Umanitatea merge înainte. Durandeau va fi slăvit de posteritate pentru că a pus în circulație o marfă pînă atunci inertă, și pentru că inventat un articol de toaletă care va înlesni dragostea în lumea întreagă!