agonia
russkaia

v3
 

Agonia.Net | Правила | Mission Контакт | Зарегистрируйся
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Тексты того же автора


Переводы этого текста
0

 Комментарии членов сайта


print e-mail
Просмотревшие: 7407 .



Un duș non-laodiceean
проза [ ]
din vol. Pururi tânăr, înfășurat în pixeli

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
по [Mircea_Cãrtãrescu ]

2006-04-27  | [Этот текст следует читать на // Русском romana]    |  Submited by Erika Eugenia Keller



Ce-nseamnă un duș „non-laodiceean"? Cititorul obișnuit ar fi poate înclinat să creadă că e vreo expresie indicînd cine știe ce parametri tehnici, sau poate ceva din teoria matematică (observînd un oarece aer de familie cu expresia „ne-euclidian"). însă cuvintele de mai sus apar într-un roman despre un adult care iubește pervers o fetiță, o sechestrează și călătorește cu ea, timp de vreo doi ani, de-a lungul și de-a latul Americii. într-un episod din roman cei doi ajung într-o vilă și sinistrul Humbert Hum-bert vrea să facă un duș, dar renunță, căci dușul „era în mod sigur non-laodiceean", așa că iese din nou afară, alarmat, ca s-o caute pe Lolita. Cînd am ajuns la pagina cu dușul, citind eu romanul cu cel mai magnific subiect, probabil, din toată literatura secolului al XX-lea, am rămas literalmente cu gura căscată. Bineînțeles, găsisem, în această carte de geniu, nenumărate minuni lingvistice, cu atît mai uluitoare cu cît Nabokov a scris „Lolita" tocmai ca să învețe mai bine — pînă-n cele mai sucite colțișoare ale ei — limba engleză. Tulburătorul roman e fără-ndoială, cum scria autorul, „un omagiu adus limbii engleze", dar și un triumf, manierist pînă la leșin și puternic în același timp, al idiomului învățat de scriitorul rus în copilărie, uitat apoi și reînvățat în America. „Lolita, flacără a rinichilor mei!", exclamă pătimaș, undeva, Humbert. Despre un adolescent spune că era „numai mușchi și acnee". Un capitol e dedicat doar numelor de culori (catalogate și tehnice) pe
care le poate avea un automobil. Altul, numelor de moteluri întîlnite în lunga călătorie. Dar nimic din toată cartea nu bate „dușul non-laodiceean". Cînd am înțeles, după o clipă de perplexitate, expresia, peste care probabil mii de cititori au trecut impasibili, lăsînd-o-n urmă ca pe o cetate necucerită, am simțit acea fericire pe care un cititor adevărat o are în fața unui miracol literar. Mulți cred că un roman, ca să fie reușit, trebuie să aibă construcție, personaje rotunde, o poveste, stil, unitate și mai știu eu ce alte trăsături de teorie literară. Sînt, poate, bune și acestea, dar eu cred că reușita unei cărți stă în astfel de momente de sclipire extraordinară, dincolo de care vezi spectacolul unei minți adevărate, a unui om adevărat, de o inteligență nesfîrșită. Proust are-n romanul său zeci și sute de pagini plicticoase, salvate deodată, din loc în loc, prin cîte-o frază de-o frumusețe paradoxală în care-l găsești, de fapt, pe adevăratul scriitor sub chipul unui mare poet. în-torcîndu-mă la Nabokov, ca să-nțelegi principiul de funcționare al faimosului duș, (un duș mizer, cu sita ruginită, dintr-o sală de baie-n ruine) trebuie să mergi la „Apoca-lipsa" lui Ioan, la pasajul despre cele șapte biserici, unde se spune „Și îngerului bisericii din Laodiceea scrie-i: „Iată ce zice Cel care este Amin, Martorul credincios și adevărat, începutul creației lui Dumnezeu: Știu faptele tale, că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!" Trimiterea este atît de îndepărtată ca registru și semantism, încît îți taie respirația. Un scriitor mediu ar fi spus ceva ca „Am intrat sub duș, dar pe țeava blestemată venea cînd apă prea fierbinte, cînd prea rece, așa că a trebuit să renunț la intenția mea de a face baie." Un mare scriitor însă, a cărui minte are o flexibilitate de con-torsionistă, se-ndoaie de mijloc monstruos de mult și apucă cu dinții trandafirul așezat la călcîie. Se-nalță apoi, triumfător, și aruncă trandafirul în sală. Fiindcă apa dușului era cînd clocotită, cînd rece ca gheața, evident el funcționa pe un principiu „non-laodiceean..."
Mă-ntreb cîți dintre cititorii de azi sînt sensibili la acest gen de declicuri și conexiuni sofisticate (și, practic, toată literatura adevărată, indiferent de orientare, chiar și cea mai realistă în aparență, este așa). Mă-ntreb cîți au cultura necesară ca să surprindă aluziile, trimiterile și in-tertextualitatea oricărei bucăți de literatură bună. Pentru că Nabokov, orice s-ar spune, e încă accesibil față de nebunia supraetajată a unui Pynchon și-a multor alți autori de azi. Nu-i vorba numai de cultura literară, ci și de cea științifică, filozofică, religioasă etc. Bineînțeles, aproape orice carte poate fi citită de aproape oricine. Poți citi „Castelul" lui Kafka în stilul personajului lui Ovidiu Ver-deș: o aiureală cu un ins care măsoară pămîntul și care ajunge într-un sat, trage la o hangiță... Dar e păcat. Mă-ntreb sincer dacă mai există cititorii care-și urmăresc autorul, tenace, prin tot sistemul lui de galerii, ca pe o vulpe vicleană. Cei care vor cu adevărat să intre în lumile stranii ale unor minți prodigioase. Cineva spunea că „un scriitor de geniu ne face și pe noi geniali". Mă-ntreb dacă mai vrem să fim geniali, urmărindu-l pe Nabokov, cu mii de dificultăți, prin sistemul lui de galerii. Nu-i mai simplu și mai confortabil să ne uităm la un film american cu Bru-ce Willis care moare din ce în ce mai greu? Nu-i cu mult mai ușor să facem zapping la televizor și să fușerim In-ternetul, închipuindu-ne că astfel sîntem oameni ai vremii noastre? Ce dacă așa viața ne trece parfumată și teh-nicoloră ca un vis?
Cînd sînt întrebat, oficial, ce profesie am, spun automat „profesor", deși asta sînt cel mai puțin. Cum să răspund „scriitor" fără să am aerul că snobez, că-l sfidez pe cel din față, care e doar funcționar? Oricum, cît am fost profesor (de școală generală și apoi la facultate) mi-am dorit să fiu un profesor popular. N-am făcut niciodată o lecție fără să simt nevoia să glumesc cu cei din fața mea. Și-ntotdeauna, indiferent de nivelul lor de pregătire, am avut aceeași surpriză dezarmantă. La cele mai bune glu-
me ale mele (și care cereau un simț mai subtil al umorului) nu rîdea nimeni, pe cînd, cînd scădeam, înciudat, nivelul și spuneam ceva demn de folclorul copiilor, mă răsplăteau hohote de rîs neașteptate. Nu știu dacă trebuie să trag de-aici o concluzie în privința lipsei mele de umor sau a lipsei de complexitate — fiindcă aici vroiam să ajung — a oamenilor formați în ultimele decenii. Remarc aceleași reacții primitive și în privința lecturii cărților: neputința de a face asociații, de a depăși nivelul literal. Refuzul a orice trece de realismul cotidian. Definirea „be-havioristă" a realului ca mărginindu-se doar la ce se vede. Sau acceptarea unor premise teoretice, dar dintre cele mai sărace, mai snoabe și mai bazale: experiment, dezinhi-barea limbajului, postmodernism chiar...
De ce scrii, pentru cine mai scrii devin astăzi întrebările cruciale pe care și le pune un autor. Pentru că în locul unui duș non-laodiceean, aproape orice cititor de azi preferă un duș cu apă călduță, o baie relaxantă după o zi de serviciu.


.  | Индекс








 
shim Дом литературы shim
shim
poezii  Поиск  Agonia.Net  

Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Политика публикации и конфиденциальность

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!