agonia
russkaia

v3
 

Agonia.Net | Правила | Mission Контакт | Зарегистрируйся
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Тексты того же автора


Переводы этого текста
0

 Комментарии членов сайта


print e-mail
Просмотревшие: 5458 .



Palatul Chelfănelii
проза [ ]
fragment5

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
по [Pascal_Bruckner ]

2008-10-13  | [Этот текст следует читать на // Русском romana]    |  Submited by carmen nicoara



Prin chelfăneală spre fericire
O lună mai târziu Palatul chelfănelii își redeschise porțile, reconstruit, reutilat, refăcut, în veselia generală. Președintele adresase națiunii cel mai frumos discurs al său și cel mai lung — 48 de ore în șir, 27 000 de sinonime, 500 de neologisme, 200 de barbarisme, solecisme și nonsensuri, 30 de leșinuri și numeroase dureri de cap printre ascultători —, în care își atribuia, bineînțeles, paternitatea ideii noi. De când se anunțase repunerea în funcțiune a Palatului chelfănelii, locuitorii se potoliseră și acceptau să-și strângă mâna și cu alt scop decât acela de a-și zdrobi degetele. Palatul avea acum forma unei brichete plate și aerodinamice. Era format dintr-un singur bloc de beton și de oțel de mai mult de douăzeci de etaje, ale cărui planuri înclinate, a cărui înfățișare de ansamblu puteau rivaliza în eleganță și îndrăzneală cu cei mai frumoși zgârie-nori de peste ocean. Dedeparte ai fi zis că e un arătător îndreptat către lumea de dincolo, în semn de sfidare.
Formula cea nouă, inspirată de Matthieu și Baptiste, stipula ca Palatul să fie deschis pentru toți cetățenii de la șapte la șaptezeci și șapte de ani, care trebuiau să îndeplinească un stagiu minim de douăzeci de week-end-uri pe an. Astfel, nu se mai făcea nici o discriminare: pedeapsa, fiind împărțită în mod democratic, nu mai era apăsătoare. Tânăr sau bătrân, femeie sau bărbat, bogat sau sărac, fiecare trebuia să vină ca sa fie făcut ferfeniță la dată fixă și nimeni n-avea dreptul să folosească Palatul fără să se supună el însuși jocului. Adevăratul comunism al snopelii: cel care venea să flocăiască sâmbăta era smotocit duminica, în orice clipă victima putea să vină de hac călăului. Această reciprocitate perfectă îi incita pe clienți să-și modereze prestațiile: îl cruțai pe aproapele tău în speranța că și tu vei fi menajat data viitoare când o să iei loc pe scaunul de tortură.
Locuitorii redeveniră blânzi ca niște mielușei și nu mai intrau în vorbă unul cu altul decât cu multe menajamente.
129 Mă iertați, îmi îngăduiți să vă strămut căpriorii?
130 Cum de nu! Doar ați plătit contribuția! (Așa se numea acum chestia asta.)

131 Bineînțeles, iată biletul.
132 Bine, atunci dați-i drumul.
133 Sunteți prea drăguț. Dacă vreți să vă lăsați obrazul liber. Atenție, pornesc. Sunt stângaci. Pleosc, plici, trosc. Vă doare cumva?
134 Ce idee, n-am simțit nimic. încă o dată, mulțumesc și pe curând!
îndrăgostiții, timizii, strecurau alesei inimii lor câte un bilet gratuit să vină să-i pălmuiască după plac. „Scumpo, fă să mă doară", scria în mesaj, și multe legături, multe căsătorii începură astfel cu ajutorul unei perechi de palme. Bătrânii lăsau moștenire prin testament nepoților câte zece luni de bumbăceală, cincizeci de sfârle, treizeci de ghiolduri și zece tărbăceli. Nimeni nu-și mai îngăduia să-i jignească pe stagiari și cele mai grave insulte erau: mojicule, pungașule, tontule, ne-norocitule. Buna-cuviință și decența aveau putere de lege. Nimeni nu putea primi mai mult de patru lovituri pe oră. în locul foștilor valeți, care lăsaseră o tristă amintire, au fost chemați eunuci din Orient, șomeri după închiderea haremurilor, care se purtau cu cea mai mare blândețe. Cei ce loveau și cei ce erau loviți terminau ziua cu o masă bogată, în comun, la care își aminteau cu nostalgie de cele mai minunate scatoalce. Palatul a devenit repede locul cel mai șic din capitală. Toți se simțeau atât de bine încât deseori uitau să-i mai facă altuia tobă pântecele sau spinarea, mulțumindu-se cu câte un bobârnac ici, colo, ca să-și justifice prezența.
Tați, mame, profesori se duceau să-și înghită papara cu entuziasm: aveau sentimentul că redevin copii și mulți dintre ei întineriră de-a bine-lea. Câte o mamă-mare mai dezghețată, care-și trecea zilele în reumatisme și artroze, începea să sară iar coarda; femei urâțite de riduri recăpătau un ten de fată tânără datorită acestei medicații. Lumea își redobândea prospețimea. Ministerul Sănătății publică un ghid al loviturilor și rănilor. Banderola din jurul cărții spunea: „Prin chelfă-neală către fericire". Chiar și decapitații și ghilo-tinații își trimiteau capetele, recomandat, ca să le fie pălmuite.
Oamenii de știință invitați de Președinte fură eliberați din închisoare și răsplătiți cu dărnicie. Toți trecură pe la Palat și se distrară foarte bine. Numai savantul înfășurat cu o cârpă refuză să se dea jos din copac, se instala într-un parc și câștigă discipoli care trăiră cu el în fagrși în castani. Unul dintre ei, căruia nu-i plăceau copacii — avea rău de înălțime — produse o schismă și predică mântuirea stând într-un picior. Avu oarecare succes și întemeie o comunitate mititică de monopicioriști nu departe de acel loc. Președintele urmări aceste evenimen-te cu un ochi tolerant, regretând doar că toți acești fanteziști nu vor deveni niciodată clienții Palatului.
Matthieu, Baptiste, Alice și Angele nu îndrăzniră niciodată să ridice mâna asupra părinților lor în zilele în care aceștia erau de permanență, deși legea le-o îngăduia. Câteodată, un coleg întâlnit pe stradă le zicea: „Știți, ieri i-am lipit una mamei tale. I-am dat una bună peste bot". Matthieu și Baptiste ridicau din umeri, dar, dacă acesta stăruia, se uitau la lista programărilor și, duminica următoare, se duceau să-i frece ridichea mamei colegului lipsit de delicatețe. Acesta punea nasul în pământ și nu îndrăznea să o mai facă și a doua oară.
Regulamentul devenise mai suplu: stagiarii aveau dreptul să asculte muzică la căști când erau de serviciu; în dulapurile în care erau închiși pentru carceră neagră exista televizor, video și un frigider în zid din care se înfruptau după plac. Cei care sufereau de dureri de cap și-1 protejau atunci când le venea rândul să le fie făcut drojdie. Președinta, Adelaide, obținuse de la soțul ei derogare specială care îngăduia femeilor mai durdulii să primească loviturile la fund și pe șolduri, astfel încât sângele pus în circulație reducea stratul de grăsime și grăbea dispariția ce-lulitei. La etajul unde se aplica acest tratament,

unele doamne în chiloți înfățișau clienților poponețele lor rotunjoare și spectacolul era foarte grăitor. Vizitatorilor le plăcea să se travestească: fetele tinere se deghizau în subrete ca să primească o ploaie de lovituri de mătură la fund; bărbații în sclavi, în gladiatori, ca să le fie mângâiată spinarea. Piticii, sfrijiții, se cățărau pe scări ca să boxeze cu uriași dichisiți, cu tot felul de nelegiuiți zglobii. Alți coloși, mascați, făceau să răsune un bici mare și promiteau să-1 biciuiască pe primul care și-ar bate joc de ei. Biciușca era un fir lung de vată de zahăr foarte mlădios pe care călău și victimă și-o împărțeau râzând. Oameni preistorici, îmbrăcați în piei de animale, își dădeau lovituri de măciucă, dar măciucile erau din miez de pâine.
Unele servicii de mai înainte ale Președintelui rămăseseră în vigoare. Astfel un etaj întreg era pus la dispoziția celor care voiau să-și sugă degetul în liniște. Rămâneau acolo un timp nelimitat și dădace cu fustă scurtă și foarte decoltate veneau să le servească biberoane cu bere sau cu whisky. Mai era și etajul concertelor de lacrimi, o încăpere mare și întunecoasă în care copiii plângeau cu suspine și-și ștergeau mereu mucii. Inimile simțitoare se topeau auzindu-i. Mamita deveni maseuză, scuturătoare și tamponeuză, i se căptușiră brațele cu catifea, iar în interiorul ei
fu amenajat un bazin, cu apă fierbinte unde puteai să stai cufundat ore întregi. Pentru cei cărora le era dor de viața de la țară s-au importat măgari bătrâni, boi scoși din folosință, care erau bătuți cu o nuia pe spinare, nu fără a fi despăgubiți cu un braț de lucerna din cea mai bună. Câinii și pisicile nu mai erau legați și lumea se mulțumea să le dea câte un bobârnac în bot, să-i tragă de coadă, dar totdeauna cu dragoste și cu respect, în fiecare lună aveau loc bătăi cu perne: participanții erau obligați să concureze în pijama. Câștigătorii aveau drept la un abonament de un an gratuit la Palat.
Pentru străini se deschisese o secție specială unde fiecare turist era snopit și dupăcit, conform cu tradițiile proprii țării sale de origine: cu băta-ce de basse-ball de marțipan pentru americani, bastoane de golf din pastă de migdale pentru englezi, bumeranguri de hârtie pentru australieni, bețe de schi din trestie pentru elvețieni și australieni, banderile de ciocolată pentru spanioli. Erau chiar și sulițe de mușchi pentru laponi. Dar laponi nu prea erau. Așa că scorpiile care scontau să scapere în scăfârliile de golani și de golance, așa cum fac laponii, rămaseră mocofance. Uneori un japonez, însoțit de-un pechinez, venea din plaiul nipon să dezmierde vreun cocon cu evantaiul de creton.
Bătea un asemenea vânt de progres asupra republicii, încât până și tovalul tăbăcit avu în sfârșit în anul acela premiul întâi la tovărășie! Președintele, încântat de întorsătura pe care o luase reforma sa, se schimbase mult. Burdihanul lui luase iar proporții, așa cum se cade pentru un șef de rangul lui. I se schimbase caracterul. Accepta să fie contrazis o dată pe zi, cu condiția ca lucrul acesta să se întâmple după masă și în legătură cu subiecte despre care nu avea nici o părere. Redusese durata aplauzelor și a râsetelor de după discursuri la zece minute, nici mai mult nici mai puțin. Era chiar de acord ca miniștrii să doarmă în timpul ședințelor Consiliului dacă rămâneau cu ochii deschiși.
Se lăsa venerat, idolatrizat de supușii săi. Elogiile care i se adresau nu mai conteneau. în fiecare lună apăreau cărți care îi erau dedicate, redactate de cei mai mari poeți ai republicii. Era numit: Conducătorul nostru Iubit, Omul Lumină al Istoriei, Farul Călăuzitor, Genialul Cârmaci, Patriarhul Vremurilor și acest torent de laude îl gâdila într-un mod foarte plăcut, își implantase din nou păr, dispus în smocuri asemănătoare răsadurilor de orez, care îngălbeneau la soare și înverzeau la ploaie. Purta acum patru lanțuri de aur în jurul gâtului, mai multe brățări de argint la încheieturile brațelor și câte două inele împo-
dobite cu briliante la fiecare deget. Organiza împreună cu Matthieu, Baptiste, Alice și Angele adevărate întreceri lingvistice, căutări de sinonime, calambururi, anagrame, jocuri de cuvinte și nu-i părea rău să piardă atunci când nu câștiga nimeni. Un al doilea ministru al Condeiului îl însoțea împreună cu un specialist care cântărea cuvintele să vadă cât erau de grele sau de ușoare locuțiunile. Un batalion de cincisprezece zdra-honi cărau în permanență după el enciclopedii voluminoase.
Dar, dintre toate aceste bucurii, cea mai mare fericire a conducătorului suprem era dragostea pe care i-o purtau acum copii: toți, drăcușori și diavolițe, puștani și puștance, puișori și puicuțe ștrengari și ștrengărite, copilași și copilite, golani și golance, coconi și cocuțe, păpușei și păpușele i se aruncau de gât să-1 sărute când îi întâlneau pe stradă. Și obrajii lui căzuți, cu reflexe blonzii, se îmbogățeau în fiecare seară cu mireasma miilor de sărutări pe care i le aplicau buzele lor.
Acum Președintele se gândește să devină tată și în fiecare seară se duce să se culce în camera Adelai'dei. Să sperăm că eforturile lor vor fi răsplătite. Cârtologul care prevede totul, este foarte optimist. în curând șeful Statului va inaugura un nou Palat al chelfănelii în California, altele la Sao Paolo, Berlin, Tokio.


In câte o duminică, deghizat în vânzător ambulant, împodobit cu o mustață mare, se duce să se supună în propriul său oraș verdictului minutelor nevinovate. Toată lumea îl recunoaște bineînțeles și toți se grăbesc să-i tragă un frecuș sau să-1 dea grămadă, întors acasă, incognito, cu obrajii aprinși și usturîndu-1 fundul, Președintele se întreabă de fiecare dată cum de are atâta succes.

.  | Индекс








 
shim Дом литературы shim
shim
poezii  Поиск  Agonia.Net  

Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Политика публикации и конфиденциальность

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!