JURNAL FILOSOFIC
(1944)

Noi nu avem un termen romanesc pentru "devenire". Avem cateva pentru fiinta, dar nu avem pentru devenire. Am fi putut avea termenul de "petrecere" (se petrece ceva, care e mai mult decat se intampla, are loc: are desfasurare). Dar l-au expropriat cheflii. Singura noastra devenire este in chef, in distractie -, in instrainare.

Visez o scoala in care sa nu se predea, la drept vorbind, nimic. Sa traiesti linistit si cuviincios, intr-o margine de cetate, iar oamenii tineri, cativa oameni tineri ai lumii, sa vina acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Caci totul si toti le dau lectii. Totul trebuie invatat din afara si pe dinafara, iar singurul lucru care le e ingaduit din cand in cand e sa puna intrebari.

Gandul Scolii, al celei unde sa nu se predea nimic, ma obsedeaza. Stari de spirit, asta trebuie dat altora; nu continuturi, nu sfaturi, nu invataturi....

Ce are de dat un spirit feminin? O singura fericire, un singur extaz. Si toata tehnica feminitatii e de a pulveriza acea fericire in nenumarate fericiri, intr-o succesiune si devenire de fericiri minore. Caci ea pleaca de la fiinta (Simmel!) si atunci cauta devenirea si diversul; in timp ce barbatul pleaca de la devenire si e insetat de fiinta, de unitate.
Setea Unului de a se pierde si setea Multiplului de a se readuna.

Daca iubiti muzica - pierderile, curgerile, cresterile; daca va plac geometria si rigoarea, fara sa vi se impietreasca inima si mintea; daca aveti un dram de nebunie si un munte de masura - veti intalni candva, filozofia.....

Sa fii singur, ca un copil printre oamenii mari (Rilke)

...dumnezeu face lumina si apoi vede ca e buna. Face uscatul si apele si apoi vede ca sunt bune. (Numai la om nu vede asta. Sa fi fost de la sine inteles?) In orice caz, intai creeaza si pe urma sta sa judece.....Numai noi, oamenii....cerem ca programul sa preceada fapta. Fiinte intoarse de la viata, fiinte teoretice si absurde ce suntem!

Neagoe Basarab: "Cel ce n-are indarjire, acela vede pe dumnezeu"

...ma gandesc...la El Greco, pe care prietenul sau il gasea cu perdelele trase, in plina zi, si care explica: vreau sa vad mai bine culorile mele

Sfintii aceia curiosi, cat se poate de expresivi, asezati totusi atat de sus pe coloanele catedralelor, incat nimeni nu le mai vede expresia. Iar intr-o zi coloana cade, si atunci vezi ca si ei erau ganditi. Ce generozitate comanda sacrificiul artistului, de a crea fara sa arate? Ce credinta?

Ceea ce e absurd la cei care cer simpla libertate pentru buna dezvoltare a omului e ca isi inchipuie a sti ce este omul ...

De unde ideea ca filozofia te invata adevarul? Te invata sa gandesti - nu adevarul. Iti da directia adevarului...
De altfel, definitia adevarului - adaequatio rei et intellectus - e din Evul Mediu, de la un anumit Isaac, de unde o ia si o incetateneste Toma din Aquino.
Antichitatea nu s-a prapadit cu firea dupa adevar. Idealul era pe atunci contemplatia, intelepciunea, sau alteori (Aristotel) regasirea fiintei....
Dar adevarul necunoscut si cu majuscula e o nascocire moderna.
Fireste ca exista un adevar - exactitate, dar de el se impiedica intr-o zi Maiorescu al nostru, citand versul acesta popular:
"Asterne-te drumului
ca si iarba campului
la suflarea vantului"
Caci, spunea el, versul iti da cu adevarat emotia unei "leganari in infinit", dar contine o eroare de rima, - Ca si cum rima ar servi la altceva decat sa-ti dea asemenea leganari in infinit! Iar daca rima nu e exacta si totusi leganare in infinit este, iata exactitatea, iata adevarul dat de rusine.
(Dar sa nadajduim ca nu ne aud profesorii.)

Boissier arata ca filosofia a guvernat odata lumea: sunt cei cinci ani de prim-ministeriat ai lui Seneca, sub Nero. Tot mai vreti filosofi?

De ce e de neconceput un Narcis feminin? Femeia se priveste totusi nespus de mult in oglinda. Dar probabil pentru a vedea acolo pe un altul - care o priveste.

Rolul cel mai frumos pe care-l poti juca in viata anumitor oameni este de a desfiinta pe un altul care a jucat un rol. Nu existi, fireste; esti uitat. Dar tarasti in caderea ta pe un altul.

E ceva deprimant in verbul grec "agapao", a iubi. El inseamna nu numai a iubi, dar si a se multumi cu, a se resemna. De la fericirea dragostei treci insensibil la tristetea resemnarii (poate pentru ca grecii vedeau totul in limite, si chiar si a iubi nu era, pentru ei, o pierdere)
Si mi-e ciuda ca filologii se bucura. Ce-i intereseaza pe ei altceva decat prefacerea intelesurilor? Sunt "liberi". Dar candva vor plati pentru asta.

Cand vorbesc de viata instinctuala, femeile se gandesc la un singur instinct. Ele nu pot vedea mai mult. N-au voie. Ele nu traiesc viata: o perpetueaza numai.

De cand s-au nascut neamurile? De la Turnul lui Babel. "Domnul a zis": iata ca ei sunt un singur popor si toti au aceeasi limba. Acum nimic nu i-ar impiedica sa faca tot ce si-au pus in gand. Haidem sa ne pogoram si sa le incurcam acolo limba."
Se teme cumva Dumnezeu de unitatea lumii?

"Scoala e buna", spunea Nae Ionescu, "cu conditia sa n-o iei in serios". Trebuie sa intorci lucrurilor spatele, sa pleci, sa-ti parasesti prietenele una cate una, de teama sa nu te biruiasca fericirea. Romanii, spunea Montesquieu, se temeau mai mult de repaus decat de inamic.

(Heidegger) gandea, nu stiu cum, in spirala descendenta. Nu numai linear si progresiv se gandeste valabil. Poate niciodata linear, ci in spirala, in burghiu, ca intr-un act de sondaj. Stii de la inceput un lucru, si-l spui de mai multe ori, il spui neincetat sub alta forma - pana se spune singur.

Filosofia ca donjuanism. Pe langa ea, oamenii de specialitate fac simple casnicii burgheze. Esentialul e sa cuceresti. Nu sa accepti. Nu sa stii.

Actul de cunoastere nu e reducere la cunoscut, act de asimilare: a manca - asa cum vor filosofii grasi, in frunte cu tomistii si prietenul meu V. E act de instrainare, de pierdere, ca si actul dragostei. E risc. Nu e a - simil - are, ci e alter - are. Te devitalizezi dand viata.
Dar nu poate oricine procrea.

Viata e dozaj. Esti din cand in cand inteligent, sau esti mai inteligent azi decat ieri; iar o femeie frumoasa pe care intalnirea cu cineva nu o face si mai frumoasa, e una din cele mai triste reusite ale biologiei.

Nu s-a gandit nimeni sa deschida un institut de infrumusetare prin cele sufletesti. Fiindca dinauntru in afara vine frumusetea. Ganditi-va cat de urate sunt adesea femeile, crispate cum stau sub nevoia de a fi frumoase. Dar dati-le seninatatea si stapanirea si vedeti cum li se destind fetele, cum elimina toxinele si cum recuceresc frumusetea, singura frumusete care le e data: de oameni vii.

Dupa o jumatate de ora de convorbire, orice femeie din societate scoate din geanta pudriera ca sa se refaca. Recunosc esenta feminitatii intr-un gest ca acesta. Dar si tot ce e absurd in esenta feminitatii. Caci femeia intelege sa se refaca asa cum a fost. Ea nu-si da seama ca a trecut un anumit timp, in care s-a intamplat ceva; ca a intrat si ea intr-un proces de devenire; ca pe fata ei trebuie sa se citeasca urmele acestei deveniri. Ea nu admite sa treaca peste chipul ei umbra unei idei care se va fi rostit, sau sa se inscrie undeva cuta unui adevar. Nu, ea vrea sa revina la chipul din fata oglinzii, la masca adoptata o data pentru totdeauna. Ce-i pasa ca falsifica astfel o intrega devenire? Ea vrea sa ramana aceeasi.
Intr-o lume in care totul devine, ea crede ca poate ramane aceeasi.

Un tanar caruia nu-i poti trece nici o incertitudine iti este o infrangere. Daca exista o medicina a sufletelor, sensul ei e rasturnat fata de medicina obisnuita: e de a imbolnavi.

Oamenii acestia de pe la noi sunt intelepti in materie de gandire - unde trebuie ceva sminteala - si sunt smintiti in viata (acolo unde trebuie ceva intelepciune - SG)

Ce stupid: stai in cancelarie zece minute, iti compui o masca, intri in sala de curs, tii prelegerea si te intorci. Asa se prapadesc adevarurile: cand nu se mai rostesc la intamplare.

Inteleg concret - ceea ce nu e evident pentru psihologi si filozofi - ca gandirea precede cuvantul. Copilul de un an vede un domn si zice "tata". Noi, oamenii mari, il corectam: "nu e tata". Dar el nici nu vroia sa spuna ca e tata; ci ca este ca tata: domn sau inalt sau cu ochelari. Si ne intoarce spatele, pentru ca suntem oameni neseriosi, care au descoperit cuvantul ca sa nu se mai inteleaga intre ei.

Prietenul meu se supara ca nu discut - ceea ce numeste el "logic". Dar nu discut ca sa dovedesc, ci pentru ca, eventual, sa descopar ceva. Oamenii acestia, iarasi, vor ratiune exact acolo unde nu trebuie. (In schimb - SG) Viata ei si-o traiesc la intamplare: sunt robii prieteniilor de ocazie, ai profesiunii dictate de altii, ai vremurilor si intamplarilor. Vorba lui Socrate: "Stiu cate oi au, dar nu stiu exact care le sunt prietenii". In intregul ei, viata lor n-are nici o desfasurare rationala si nu inseamna nici o implinire. Dar cand fac o excursie sau joaca la ruleta, cata ratiune nu pun in joc! In tot ce e mica "aventura" a vietii, ei strica miracolul si surpriza prin calcul. Cand discuta - si ce frumos lucru e discutia, daca esti viu, daca nu spui ce ai gandit acasa, ci te lasi dus de ispitele momentului, daca risti - ei sunt "logici". Sunt perfect logici intr-o discutie cu mine si cu d-ta, dar in dialogul cu Sensurile si Viata n-au nici macar replicaí.

Cred ca mi-am gasit o incadrare in societate: sa fiu incomod. Nu e usor, stiu bine. Trebuie sa sfarsesti prin a fi cineva, pentru ca sa se impiedice lumea de tine. Dar cand reusesti, ce placut este.
Sa nu lasi lumea in pace. Prin simplul fapt ca esti ceva, ca stii ceva, ca poti ceva, sa incomodezi si sa obligi.

Imi plac curbele cailor ferate. Sunt indeajuns de plecate pentru ca un tren in viteza sa nu cada in afara, dar si indeajuns de putin plecate pentru ca un tren fara viteza sa nu cada inauntru. Coexistenta contrariilor.
Stiu si inginerii ceva. Dar tot mai mult stie viata.

Urmaresc cu interes, cand se opresc doua trenuri in statie, cu ce aviditate se uita oamenii unii la altii. E prea putin sa spui ca vor sa intalneasca o cunostinta. Nu, e un sentiment metafizic: vor sa vada pe celalalt. Fiecare se vede pe sine in celalalt. Si rade.

....Numar ceasurile bune dupa numarul despartirilor posibile.

De altfel e si cea mai frumoasa declaratie de dragoste: "Simt ca te pot parasi. Te iubesc atat de mult, incat s-a implinit ceva in mine - si acum te pot parasi"
E inutil sa intorci capul. S-ar putea sa vezi nedumerire. Cand pleci, e bine sa crezi ca ai socotelile incheiate.

Ce nu stiu pedagogii si stie bunul simt romanesc: "Nu da povata celui ce nu ti-o cere, caci nu te asculta"
Inseteaza-l tu intai. Pune-l in situatia de a ti-o cere. Si pe urma spune-i - daca ai de spus ceva.

Ce inseamna: pur? A toate cuprinzator. Absolut pur ar fi, daca vreti, cuprinzator al tuturor impuritatilor. Sporind numarul lor, ele se virtualizeaza pur si simplu.

Ce nu intelege omul moral e ca morala lui e o cale. Daca a inceput sa fie bun, trebuie sa fie mai bun. Iar crestinismul sfarseste prin a fi o persecutie tocmai a celor buni.

Imi place un proverb istroroman: "Banii fac multumire, multumirea face bucurie, bucuria aduce saracie si saracia face minte". Toate sunt in toate.

"In inima smeritului sade dracul greceste". Fratele cunoaste proverbul acesta?

Ma gandesc la A.V. De ce are ecouri de mediocritate uneori? Poate pentru ca a comunicat prea mult cu oamenii mediocri. I s-au pus intrebari mediocre si a trebuit sa le raspunda. Calitatea se pastreaza numai prin intrebari de calitate, sau macar de sinceritate. Ceea ce macina spiritul sunt intrebari grosolane. Nimeni nu rezista: cade in profesorat.

Mergeam pe bulevardul Cotroceni, iar zidul nesfarsit, ca de fabrica, din stanga, si casele moderne din dreapta imi apareau sub luna ca fiind de oriunde. Ma puteam afla la Berlin, la Moscova sau la Cape Town. Si m-a cuprins deodata spaima ca nu sunt nicaieri.

Cand ma lauda cineva, ma cuprinde panica: daca ar afla tot ce nu stiu, tot ce nu sunt? Cand ma condamna, ma simt linistit: sunt totusi mai bun decat atat.

Nu citi ce nu-ti place. Filosofia e libera de obligatii. Frumusetea ei e ca se poate incepe de oriunde (...) Ea se poate invata de oriunde, caci n-are calea regala a ratiunii, ci caile nestiute ale inimii. De aceea nu veni aci fara dragoste. Cartea nu e un pensum, iar fara dragoste nu face nimeni cultura si in orice caz filozofie (...) Nu citi pe Kant. Stiu totusi ca pana la urma trebuie citit Kant. Si chiar ca trebuie citit de mai multe ori. Dar astazi nu-l citi. Fa ce-ti place. Iar daca-ti place filozofia, vei gasi candva pe Kant. Nu-l vei gasi? Nu ti-a placut filosofia.
Le coeur a ses raisons que la raison ne connait pas.
E simplu: Nu citi pe Kant, dar iubeste filozofia. Iar daca iubesti filozofia, vei citi pe Kant.

N-am putut citi niciodata, pana la capat, Divina Comedie. E o atat de monstruoasa ordine, acolo.

Ma sperie o vorba din Luca: "Vai de voi, carturari si farisei fatarnici. Pentru ca voi sunteti ca mormintele, care nu se vad si peste care oamenii umbla fara sa stie"

Esentialul e sa prelungesti tineretea, cu orice mijloace, deci chiar prin timiditate. Caci toate "animalele superioare" au o tinerete lunga (Asta o stiu sigur din biologie)

Cata tristete trebuie sa fie in inima celor care, incepand sa scrie o carte, stiu tot ce vor spune acolo! Un om care nu invata nimic faptuind e un surd punand intrebari al caror raspuns il stie; e un turist modern plecand sa vada peisajele cu aceiasi ochi cu care le vazuse acasa fotografiile.

Cati filozofi fara demonul filozofiei. Ii recunosti dupa ceva precis: filozofeaza pentru altii, nu pentru ei. Scriu ca sa predea, nu ca sa se lamureasca (Parintele celor fara demon: Aristotel)

E impresionant sa vezi ca unii pot procrea fara dragoste, in timp ce o carte buna nu se poate scrie fara dragoste, fara convietuirea cu eroii, cu materialul sau cu gandurile tale. La prima vedere e de necrezut ca se pot naste oameni reusiti prin simpla biologie. De ce deosebirea aceasta? Poate pentru ca un om nou e un al treilea; pe cand cartea e, de fapt, al doilea. Nu e rod, ci obiectul dragostei insusi. E Galatee.

Ce frumoasa vorba are romanul: Banul te neodihneste.

Am vazut ceva neasteptat: un om milos care multumea cersetorului pentru ca-i primise dania. In fond, avea dreptate s-o faca. Fiindca binefacatorul exista prin cel care primeste. Cat de recunoscator trebuie sa fie medicul bolnavului pe care l-a vindecat!
Nu se stie cine da si cine primeste.

...Sa fii, daca poti, nu cel care incearca sa mai culeaga ceva; ci ploaia, ploaia aceea de toamna, care nu stie nimic despre culesuri...

Scoala. Scoala asta. Nu stiu daca am s-o fac vreodata. Dar mi-ar placea ca la sfarsitul vietii sa pot spune: nici nu am facut altceva.



JURNAL DE IDEI

Autoritate (augeo) are cel care te sporeste, te adevereste, ca mama pe copil, profesorul pe elev, sufletul - corpul.

Intelepciunea nu e ceva care se invata; e ceva care se trezeste. De aceea o scoala de intelepciune e posibila.

De la un moment dat orice contact zgarie (...) Sufletele nu mai sunt elastice si fiecare intalnire isi lasa urma ca o hysteresis in ele.

In ce consta, pana la urma, fericirea? Nicidecum in a beneficia din plin de ce este (bani, valori, cultura) ci in a face posibil ce nu este, ce nu e inca. Pana si biologic e asa: copilul. Dar spiritual este numai asa: scrii pentru cititorul care nu s-a nascut inca, te cultivi spre a obtine alt inteles si un gand nou, traiesti sub fascinatia lui ceea ce sta sa vina.

Oamenii sunt cei care vor sa te urateasca, sau uratenia e in tine si ii iei pe ei ca pretext?

Daca n-ai avut taria singuratatii, trebuie s-o ai pe cea a insingurarii, macar ....

Se poate comanda trupului (sa adoarma, sa se trezeasca la o anumita ora, sa-si localizeze durerea, sa trezeasca specia in el), dar nu si sufletului, inimii. Nu-i poti spune: daruie-te aici, nu-i poti spune: nu te darui. E ceva obiectiv, de dincolo de noi, mai adanc decat legile speciei; si de aceea, poate, s-a spus ca e ceva divin. Iar cand te sporeste, cand te face sa spui altceva in monotonia vietii proprii, este un stapan binecuvantat in robia caruia fiinta ta se simte in sarbatoare.

Oamenii incep sa fie interesanti cand au caracter de reprezentanta. Ce e dincolo de ei te atrage, nu ce sunt ei. O idee in slujba careia sunt, nu una care-i slujeste, care-i ingrasa pe ei.
De aceea au fost si sunt atat de putini oameni interesanti aci, in Romania. Ii vezi sclipitori, de-o inteligenta cuceritoare, gata sa faca saltul cel mare. Dar nu-l fac. Ceva ii retine. Oamenii acestia, de la care asteptai orice, bat din aripi si nu pot sa zboare.
Iar intr-o zi intelegi: nu sunt decat individualitati - adica infundaturi.

Ce stupida e tanguiala oamenilor ca nu exista constitutii bune. Cu un material atat de nereusit ca acesta uman, cum sa faci comunitati sau o comunitate ideala?

Experiente de viata:

- Cand ai prea multe lucruri de facut, ia asupra-ti inca o sarcina si iti reuseste si restul.
- Averea e buna pentru cei din jurul tau
- Qui n'a pas vecu apres la Revolution, n'a pas connu la douceur de vivre.

Iti e dusman cine te fixeaza intr-o singura intruchipare; fie ca o face din ura sau din dragoste.

A face in numele altora lucruri neingaduite, inseamna a-i obliga. (Povestea tesatorului din Panciatantra, ce se indragosteste de fata regelui, isi pune aripi, si apare ca (cu infatisarea lui-SG) Indra pe balconul ei. Regele afla, tesatorul (speriat - SG) ii cere lui Indra sprijinul si - in clipa dezastrului - Indra decide ca trebuie sa i-l dea pentru propriul sau prestigiu)
E destul sa-ti pui o problema, in unele cazuri. E destul sa invoci un zeu, pentru ca zeul sa te asiste, pana la urma.
Sensul vietii este sa-ti pui problema sensului vietii. Orice raspuns risca sa fie o ingustime, o recunosc. Dar a raspunde ca viata n-are nici un sens e cea mai mare ingustime.

Problema grea in viata este sa infrunti raul si sa ocolesti binele.

E suficient un suras al Vietii ca totul sa capete sens.

E suficienta o intalnire cu imposibilul tau ca sa reintri in infrangerea ta.

Ceea ce e frumos in imbatranire e ca nu mai poti spera, astepta, amana... Este singura varsta in care nu traiesti in suspensie

Mirarea anilor tarzii este ca au in ei problemele anilor timpurii

Oamenii traiesc cum se intampla (....) Te uiti la ei cum asteapta sa se intample ceva. Ce? Asteptati mai departe. Fie-va zeii buni si lase-va vesnic acolo unde sunteti, caci mai departe tot nu veti ajunge ... (Ca Tythonos, care ceruse nemurirea, dar uitase a cere si tineretea)

Era din speta oamenilor acelora care confunda adevarul cu exactitatea

Multumeste si zilei care nu ti-a dat nimic.



FRAGMENTE DE SISTEM. MIRARI. OBSESII

Dumnezeu nu poate face un bolovan pe care sa nu fie in stare a-l ridica, dar oamenii pun pe lume lucruri mai puternice decat ei ...

Ornitologul vede pasari, chimistul procese, istoricul epoci si destine. Ce vede filozoful? Vede suflari, dihanii.

Daca as fi intrebat care e cel mai nefilozofic lucru pe lume, as spune "cutitul". (...) Separatia e dezastrul in filozofie: subiect-obiect, suflet-corp, aci-dincolo, coruptibil-incoruptibil, constiinta-existenta, eu-lume.
Se poate taia o paine, nu se poate taia un cantec, un adevar, o iubire.
Iubirea sufletului pentru trup. A eului pentru lume. A Ideii pentru real. Dar a venit Aristotel, fiul de medic ...

Toti oamenii au ganduri. Cand un gand se intoarce asupra gandului devine idee.
Multi oameni au idei. Cand un om are o idee unica, devine filozof.

Individuum est ineffabile? Dar e locul de incrucisare al Dihaniilor!

Stiinta vrea sa aiba cat mai putine idei si cat mai multe cunostinte. Ma tem ca filozofia vrea pe dos.

Nu rasul, surasul. In fata mortii nu poti rade. Dar poti surade. - Rasul fixeaza si nu intelepteste. E despre altii, e social doar. Isus n-a ras. Dar va fi suras.

...tot ce e cunoastere...este intre da si nu

Trebuie o logica in care contradictia nu desfiinteaza, asta-i tot

Ca si in fizica, problema in cultura nu e viteza (inertie) ci acceleratia, pe care o aduc cugetele deosebite....

Scriitor e cel care nu-si gaseste cuvintele...

In fond, Aristotel povesteste ce se spune. Ce a auzit in agora, ce s-a cat-agorisit

Nici macar necesitate n-are istoria... Toti contemporanii stim ca al doilea razboi a tinut de arbitrariul unui schizofrenic. - Se poate face pipi pe ea.

Istoria spiritului european ar putea fi cea a polaritatilor succesive: Parmenide - Heraclit; Platon - Aristotel; Augustin - Toma; Descartes - Pascal; Kant - Hegel.

A-ti aminti de lucruri pe care nu le-ai stiut niciodata ...

De ce nu poate fi repudiata filozofia? Pentru ca singura pastreaza aceasta sansa, de a spune ce nu se stie inca.
...de a spune ceva cand nu mai este nimic de spus...

Cum am privit Timpul (...)? (...) Ca o solicitare permanenta si ca o smerita invitatie: "Fa ceva cu mine ca sa scapi de mine! Iubeste ceva, zideste ceva: accelereaza-ma! Eu sunt Monotonia si Plictisul, m-am saturat din primul ceas de mine (...)

Sa nu vrei nimic: reductia fenomenologica a vointei. Nu vrei nimic deosebit din ce este al lumii - si in refuzul acesta metodic (, - SG) creator de gol, apare ceva: vointa proprie.
Dubito ergo cogito devine acum nihil volo, ergo volens sum.

Vreau sa nu vreau nimic de-al lumii, deci imi vreau vrerea proprie.

Balaceasca-se in mlastina vietii, cine nu vrea sa fie om!

Toata lumea se straduie sa aiba un bun context (bani, casa, asezare in societate). Dar care le e textul?

Traim intr-o lume a contextului - fara text. (Chiar medicina: corpul e contextul ...)

"In fiecare om o lume-si face incercarea..."

...cultura ca detectare a maladiilor realului de orice fel, fara nici o tentativa de insanatosire a lui. Pui doar in lumina precaritatile realului - si le dai nume.

Maladiile fiintei, a caror terapeutica la om este simpla lor identificare ...

Pentru dialectica mea, miscarea undelor superficiale (a valurilor!) e semnificativa: nu e sinusoidala, vaile fiind mai largi decat crestele: iar in vai miscarea se face in sens negator (ca si de la tema spre antitema), pe cand pe creste miscarea e directa (o tema intra in orizontul altei teme). Lumea inainteaza regresand - sau mai degraba dupa cercuri ce se rostogolesc indarat si cand se incheie se rostogolesc inainte (Vezi Goethe: "Mergem si ne intoarcem, dar pe ansamblu inaintam" - SG)

....Un atom se "incarca" pozitiv daca pierde electroni ... : trebuie sa pierzi ceva, ca sa fii in pozitivul tau

Secolul acesta fara de importanta ... Nu lasa monumente arhitectonice si nu lasa idei mari.
De aceea si face atata scandal, pana la isteria catastrofei finale. Ca oamenii fara importanta.

Cultura e prea mult a anahoretilor, infrantilor, modestilor, complexatilor, ne-trebnicilor. E prea mult o revansa.
Chiar Platon - neimplinit politic.
Aristotel - respins de la Academie ...


.....
dar cioburi de cer mai sunt printre noi
si cu ele ne gandim uneori ca am putea
da cate un raspuns lumii


MARTURISIRI

Oamenii te iarta daca faci crime. Dar nu te iarta daca esti fericit.
Am simtit limpede asta, in ceasul reinvierii mele.

Filozofia n-are perceptia viitorului. Nu merita sa retii din ea decat pe cei patru mari, Platon, Aristotel, Kant, Hegel. Restul - in care ma simt cuprins! - sunt milioanele de spermatozoizi care n-au procreat, dar au batut catava vreme si ei la poarta prin care nu le era dat sa intre

Nimeni nu e in ordine. Ma uit la toti in jurul meu si vad ca pierd si ordinea in care au fost. Si totusi: fiecare poarta asupra sa ordinea lumii; daca tu faci ce trebuie, pui in ordine si restul.

Inca un tanar care are reusita asigurata fiindca are tinuta si expresie. Dar problema e cum sa-i descumpanesti.
Medicina spiritului e de a imbolnavi, o simt din nou ....

Imi amintesc ca i-am spus lui Cioran, pe care l-am urmarit cu frateasca ingrijorare toata viata: "Faptul ca nu ti-ai pus capat zilelor, dupa ce timp de patruzeci de ani te-ai tanguit pentru nefericirea de a tefi nascut, ma asigura ca viata e totusi buna."
El m-a tras deoparte si mi-a raspuns: "Ma, sa n-o spui nimanui, dar imi place viata!"

Generatia mea iese din viata activa si eu n-am intrat inca ...

Sunt in ceasul fericit cand pot sa lucrez fara a mai fi silit sa muncesc.

Ma zbat sa intru in pasivitate. Ce efort iti trebuie ca sa treci de la activitate la pasivitate!

Numai singuratatea iti reda demnitatea de om.
Cealalta demnitate, sociala, e impura; e simulata sau de imprumut.

Traducerile. Pentru proza stiintifica, critica si proza sunt suficiente. Pentru poezie si filozofie, nu.
Incultura pe care au adus-o la noi traducerile, scutind de limbi si de investigatia altor culturi ....

Teama de "castrare" m-a insotit toata viata. O riscam cu istoria filozofiei, cu strainatatea prelungita si creatie in limba straina, cu o masterizzia de care de altfel nu eram capabil: eruditie - insusirea unei limbi - , cu profesoratul (ba chiar cu discipolatul). Le-am ocolit pe toate - cu ce rezultat?
Cele cinci fugi ale unei vieti, sub iluzia creativitatii.

Imi dau seama acum, in toata simplitatea, ca Andrei Plesu a avut noroc intalnindu-ma. Nu sunt decat un intarzietor , un ins care face pe ceilalti sa intarzie langa.

Peste o suta de ani nici eu nu voi mai fi cunoscut, nici Liiceanu. Dar raportul dintre noi va fi cunoscut...
A face cultura e a sta intr-un picior. In fotografie, si eu sunt intr-un picior si el. Dar eu sunt pe piciorul drept, pe cand el e pe cel stang. Acesta e raportul.

Nu-mi place nebunia nebunului - si sunt prea multi nebuni in cultura ... Imi place nebunia sanatosului.

Daca as sti cu-adevarat ca exista milioane de romani care ar fi gata sa vada (ca sovieticii) teasta lui Eminescu, dar nu exista cateva mii care sa vada ce era in teasta lui Eminescu, atunci duca-se de-a berbeleacul neamul acesta in neantul istoriei ...

Continutul (vietii) apare in puritatea sa abia atunci cand ai iesit de sub tutela speciei, a societatii si a nazuintelor sau ambitiilor proprii

Nu pot sa descriu Paradisul culturii; doar accesul la el.

Toata viata am asteptat sa coboare peste mine harul, sa-mi vina acea idee care sa dea sens indaratniciei mele intru gandire.
Am trecut de mult de 60 de ani si ideea n-a mai venit, dupa cate vad.
Dar imi spun, cu extraordinara vorba a lui Creanga: "Se vede totusi c-a venit, de vreme ce n-a mai venit."

Mi se pare ca in limba ta s-a spus: cine n-are indarjire, acela vede pe Dumnezeu. - Ai avut indarjire dragul meu. Acum du-te la culcare.

In fiecare lucru (om) este un prizonier, spunea Rilke.
Oamenii tineri vin la noi ca sa-i ajutam sa elibereze prizonierul. Dar ce grele lucruri ne cer ...


....ma intreba din cand in cand: "Dar dumneata nu mergi pe la biserica?". De catava vreme nu ma mai intreaba. Cred ca s-a convins (...) ca am un fel de ordine interioara, un Dumnezeu, pe cel al filozofiei.

Stii de ce e dezordine in lume? Pentru ca nu e ordine in dumneata.

Primul lucru de predicat: dispretul pentru oamenii politici, acesti valeti ai istoriei comune.

(...) Ii vad tristi: "E vreme urata afara; totul e urat", spun ei, fara sa stie ca vreme urata e in ei insisi. (...)

Incerc a fi un spargator de intentii. "Sa nu vreti nimic"; sa fiti buni, curati la inima - si sa va tavaliti in pajistile culturii.