Биография Bălășanu Constantin
Sunt absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Iași, am lucrat mulți ani în domeniul cercetării-proiectării, domeniu înrudit (cred) cu poezia.
Mi-a plăcut să citesc și am început să o fac înainte de a merge la școală. Citeam tot ce îmi cădea în mână, și, slavă Domnului, a avut cine să-mi ofere cărți din toate domeniile.
Dragostea pentru poezie o nutream demult, dar, abia în anii din urmă am început să compun și apoi să public pe internet. Sunt adeptul poeziei cu rimă, poeziei care transmite ceva oamenilor: dragostea de țară, frica de Dumnezeu (începutul înțelepciunii), comportament civilizat, descrețirea frunților.
Îmi displac gunoaiele (inclusiv umane), lipsa de sinceritate și cerșetoria de orice fel.
Stiu că "opera" îmi cam șchioapătă și de aceea le amintesc tuturor (în glumă) asemănarea dintre câine și inginer: ambii au privirea inteligentă dar nu pot să se exprime.
|