Cand intra copilasul e ras si bucurie
Si dulcea lui privire se oglindeste vie
In ochii tuturor.
Si cea mai trista frunte si mai impovarata
Se descreteste, pruncul curat cand se arata
Zambind ganguritor.

De-i primavara-n floare sau de-i noiembrie-afara
Si ne-ncalzim cu totii la flacara sprintara
In soba scaparand.
Copilu-aduce viata cu el, ne lumineaza
Si-l alintam si radem, iar mama-l privegheaza
Cum calca, tremurand.

Ades privind in soba al flacarii rasuflet
Vorbim de cer, de tara, poeti, sau de vreun suflet
Ce-si nalta ruga sus.
Cand intra el, adio si patrie si slava
Si toti poetii lumii ! Si vorba noastra grava
Zambind, i s-a supus.

O, daca aurora, cand noi visam in noapte
Si ascultam cum unda prin trestii plange-n soapte
Si-aprinde-al ei fanar,
Lumina ei deodata desteapta vii fanfare
De clopote si pasari tasnesc din zare-n-zare
Pe-al campului chenar.

Tu, prunc, esti aurora, iar sufletul meu parca
E-un camp cu flori ce-n viata sa-si daruie incearca
Miresmele lui vii ;
Sunt codrul, ale carui crengi sumbre noduroase,
Ti-mpartasesc doar tie dulci murmure duioase
Si raze aurii.

Frumosii-ti ochi, cu-atatea lumini suave, sfinte,
Manuta ta curata si vesela, cuminte,
Nu stiu sa faca rau ;
N-ai balacit in malul lumescului coclaur
Copil balai, sfant inger frumos, un nimb de aur
Purtand pe capul tau !

Esti, printre noi, columba tronand pe arca sfanta;
Picioru-ti inca tanar, prin tarana nu se-mplanta.
Porti aripi de azur;
Intreaga lume-ti pare ca e-o-ntrebare vana,
In trup si-n suflet totul e fara de prihana.
Nimic nu ai impur !

Cat de frumos e pruncul zambind cu voie buna ;
In buna lui credinta vrea parca tot sa-ti spuna
Prin lacrimile lui.
Uimit, privirea dulce in jur rotindu-si
Si sufletul lui fraged, si gura daruindu-si
In sarutari, oricui.

Prieteni, frati si insisi dusmani fara tagada
Fereste-i pretutindeni in viata sa nu vada.
O, Domne sfant si viu
Nici cuib fara de pasari, nici stup far' de albine
Nici vara fara pajisti cu rosii flori, divine.
Si nici camin pustiu.