Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună,
În fundul unei hrube de marmură și când
Drept pat și drept podoabă a trupului plăpând
Vei căpăta o groapă și-o veștedă cunună;

Când piatra peste capu-ți sfielnic apăsând
Și peste șoldul moale de-o leneșă minciună
Din inimă-ți va stoarce voință, vis și gând
Oprind pe totdeauna colinda ta nebună;

Mormântul, bun prieten al sufletului meu
- El care cu poeții de mult se sfătuiește -
În nopți de nedormire îți va șopti mereu:

"Neroadă curtezană, acum la ce-ți slujește
Că-n viață, ce plâng morții n-ai vrut să înțelegi?"
- Și, drept mustrare, viermii te-or roade nopți întregi.