Fedia s-a tot furișat spre untieră și, prinzând, în sfârșit, momentul în care nevastă-sa era aplecată ca să-și taie o unghie de la picior, cât ai clipi din ochi a ras cu degetul untiera și a vârât toată bucata de unt în gură. Acoperind la loc untiera, Fedia a făcut din neatenție să zăngăne capacul; în aceeași clipă nevastă-sa s-a îndreptat și, văzând untiera goală, a arătat-o cu foarfeca și i-a spus cu asprime:
-În untieră nu mai este unt. Unde-i untul?
Fedia a făcut ochi uimiți și, lungindu-și gâtul, și-a aruncat privirea spre untieră.
-Untul e la tine în gură! – a zis nevastă-sa, arătând cu foarfeca spre el.
Fedia a negat scuturând din cap.
-Sigur că da, - a spus nevastă-sa – taci și dai din cap pentru că ți-e gura plină de unt.
Fedia a căscat ochii mari și, dând din mâini, s-a apucat să facă nevesti-si semne care ar vrea să spună ceva precum că „da de unde, nici vorbă de așa ceva!” Dar ea i-a spus:
-Minți! Deschide gura!
-M... m..., a zis Fedia.
-Deschide gura! – i-a repetat nevastă-sa.
Fedia și-a desfăcut palmele și a început să bâiguie ceva ca și cum ar fi vrut să spună: „Ah, era să uit, mă-ntorc imediat...” și s-a ridicat, pregătindu-se să părăsească odaia.
-Stai! – a strigat nevastă-sa.
Dar Fedia a grăbit pasul și a dispărut pe ușă. Nevastă-sa a încercat să-l urmărească dar s-a oprit la ușă, întrucât era complet goală și nu putea ieși așa pe coridorul în care alți locatari ai apartamentului forfoteau întruna.
-S-a dus! – a zis nevastă-sa așezându-se pe divan.– Al naibii!
Cât despre Fedia, ajungând pe coridor în dreptul unei uși pe care scria „Intrarea categoric interzisă”, a deschis-o și a intrat.
Încăperea în care a intrat Fedia era lungă și strâmtă, având o fereastră acoperită de ziar. În dreapta, lângă perete, se lăfăia un divan murdar și dezarticulat iar lângă fereastră era o masă compusă dintr-o planșetă sprijinită cu un capăt pe noptieră iar cu celălalt pe speteaza unui scaun. Pe perete, în stânga, atârna o etajeră din două rafturi pe care se afla nu se știe precis ce anume.
În încăpere nu mai era nimic altceva dacă nu ținem seama de un ins tolănit pe pat, cu fața gălbuie bătând în verde, îmbrăcat într-un încăpător surtuc maro, și cu un pantalon negru de nanchin, din care ieșeau la iveală niște picioare albe și curate. Omul acesta nu dormea ci se uita fix la cel care tocmai intrase.
Fedia s-a înclinat, a pocnit din călcâie și, scoțând untul din gură, l-a arătat celui din pat.
-Una juma’ – a zis proprietarul fără a-și schimba poziția.
-Cam puțintel – a zis Fedia.
-Ajunge – a zis stăpânul odăii.
-Bine, fie! – a zis Fedia și, dezlipindu-și untul dintre degete, l-a pus pe etajeră.
-Pentru bani, vii mâine dimineață – a zis proprietarul.
-Vai de mine! – a exclamat Fedia. – Am nevoie de ei chiar acum. Și-apoi, nu-i vorba decât de-o rublă jumătate.
-Cară-te! – a zis sec proprietarul și Fedia a ieșit fuga din cameră, în vârful degetelor, închizând cu grijă ușa în urma lui.