agonia russkaia v3 |
Agonia.Net | Правила | Mission | Контакт | Зарегистрируйся | ||||
Статья Общество Конкурс Эссе Multimedia Персональные Стихотворения Пресса Проза _QUOTE Сценарии | ||||||
|
||||||
agonia Лучшие Тексты
■ идут купцы
Romanian Spell-Checker Контакт |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-09-13 | [Этот текст следует читать на // Русском romana] | Submited by adrian pop
Pe la vreo cincisprezece ani
am urmat o fată frumoasă în Partidul Comunist Canadian. Aveau loc întruniri secrete și se zbiera la tine dacă întârziaseși un minut. Studiam Actul McCarran adoptat de către prostănacii din Washington și Legea Padlock adoptată de lacheii lor din Quebecul colonizat iar ei spuneau măscări despre familia mea și felul-n care-am făcut bani. Voiau să dea peste cap țara ce mi-a fost dragă (și pe care am servit-o-n calitate de Cercetaș Marin). Chiar și pe oamenii de treabă care vroiau să schimbe lucrurile, ei îi urau de-asemenea numindu-i fasciști sociali. Aveau planurile lor speciale pentru delincvenții de teapa unchilor și mătușicilor mele și aveau planuri până și pentru biata mea mămică ce se furișase afară din Lituania cu două mere înghețate și o basma plină cu bani de monopoly. Nu mă lăsau să mă apropii de fată niciodată nici ea să mă apropii de fată nu-mi da voie. Ea s-a făcut din ce în ce mai arătoasă până s-a măritat c-un avocat devenind ea însăși o fascistă socială și (foarte probabil) și o criminală. Dar îi admiram pe comuniști pentru devotamentul îndărătnic față de ceva total greșit. Aveau să treacă ani pînă să aflu,-n privința mea, un lucru comparabil: m-am alăturat unei mici bande de zeloți cu maxilare de oțel ce se considerau Pușcașii Marini ai lumii spirituale. E numai o chestiune de timp până s-atingem cu-această plută Malul Celălalt. Vom fi cuceritorii plajei Celuilalt Mal. Amin.
|
||||||||
Дом литературы | |||||||||
Переиздание любых материалов этого сайта без нашего разрешения строго запрещено.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Политика публикации и конфиденциальность